Dan Matei (chestiuni non-profesionale)

22 Iunie 2008

Avantajul de a fi ungur în România

Filed under: civice — Etichete: — Dan Matei @ 20:39

Ungurii noştri reprezintă cam 7% din populaţia României. Ce procent de unguri are Academia Română ? Câţi generali din armata României sunt unguri ? Câţi colonei ? Câţi miniştri în guvernul României ar fi unguri, dacă UDMR n-ar fi în alianţa guvernamentală ? Oare câţi dintre agenţii SRI sunt unguri ? Peste sau sub 7% ?

Eu nu susţin — Doamne fereşte ! — un soi de numerus clausus pe dos. Dar statistica spune ceva (chiar dacă e ca minijupa: „trezeşte interesul şi ascunde esenţialul”). Ori ungurii noştri sunt mai prostovani, ori (pe la vârf) îi cam discriminăm. Prima ipoteză cred că n-o susţine nici măcar dl. Funar ? Aşadar …

În articolele la temă din Dilema Veche nr. 224 (29 mai 2008) se deplânge faptul că etnicii români nu pot citi presa de limbă maghiară, deci ne-vorbitorii de maghiară suntem rupţi de problemele specifice ale comunităţii maghiare. Şi eu deplâng. Pentru a (mai) remedia situaţiunea, aş sugera finanţarea unor traduceri din presa/literatura maghiară de la noi, chiar de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice, din subordinea Primului-ministru (www.dri.gov.ro). Pe de altă parte, aş fi dornic să se publice ceea ce — presupun — traduce SRI.

 

PS. Opinie tristă (şi dă Doamne să mă înşel !): universitatea maghiarofonă publică din Cluj nu e acceptată pentru că elitele româneşti  — chiar inconştient — şi-ar dori (pe termen lung) asimilarea comunităţii maghiare. Să fim în locul lor, noi românii ne-am dori o universitate românofonă ?
PPS. Premiile Uniunii Scriitorilor sunt separate pe română şi pe alte limbi. Oare de ce ? Numai din pricina dificultăţilor „tehnice” ?

Anunțuri

23 Februarie 2008

Problema şi soluţiile

Filed under: civice — Etichete:, — Dan Matei @ 12:07

În Dilema veche nr. 197 (din 16.11.2007), d-l Sever Voinescu publică articolul „Note despre un scandal”. Tratează o problemă serioasă, şi m-a provocat la o replică. Iat-o:

Problema. Fac parte dintre aceia care chiar cred că există o „problemă a romilor”, şi anume dintre cei (ca şi dvs., am impresia) ce cred că e o problemă culturală, adică – în formularea dvs. – „tradiţia romă este în violentă opoziţie cu tipul de ordine socială şi juridică europeană”. Nu găsesc argumente bune împotriva acestei formulări. Îmi pare o formulare dură, dar corectă.

Am fost curios să văd poziţia guvernului meu. Din existenţa Agenţiei Naţionale pentru Romi [ANR] , deduc că şi guvernul consideră că există o problemă a romilor. Cred că e singura agenţie guvernamentală dedicată unei etnii (n-am auzit de o Agenţie Naţională pentru Armeni, de pildă); deduc că şi guvernul consideră că e o etnie specială. Dar cum defineşte guvernul nostru „problema romă” ? Pe situl web al Agenţiei n-am găsit o formulare explicită. Însă în preambulul HG 430/2001 „privind adoptarea Strategiei Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor, citesc:

„… ţinând seama de faptul că romii au constituit de-a lungul istoriei obiectul robiei şi al discriminării, fenomene care au lăsat urme profunde în memoria colectivă peste tot în lume şi au condus la marginalizarea romilor în societate, …”.

Înţeleg de aici că se recunoaşte vina istorică a ne-romilor (şi eu o recunosc), dar mai înţeleg şi că guvernul ar defini problema ca una de „marginalizare în societate”. Dintr-un principiu al Strategiei, şi anume:

„(2) Principiul utilităţii sociale – Strategia răspunde nevoilor specifice cu care se confruntă etnicii romi şi realizează acel cadru social prin care romii se pot integra funcţional în comunitate şi în societate.”,

aş mai deduce că guvernul nostru crede că romii nu se „pot integra funcţional” bine în societate. Asta mi s-ar părea o formulare eufemistică a problemei romilor ca un conflict de culturi, dacă n-ar apărea acel „cadru social”, pe care nu-l înţeleg bine, dar care-mi sugerează că guvernul crede că romii nu se pot „integra funcţional” în societate din pricina lipsei „cadrului social”, adică din vina societăţii !

Soluţiile. Dumneavoastră ziceţi – în primă instanţă -: „…sîntem incapabili să oferim soluţii”. (Aici, iar vă dau dreptate.) Dar ce zice guvernul nostru ? Dintre cele şase obiective ale Strategiei doar două îmi par a privi direct comunitatea romă, şi anume:

„(2) Sprijinirea formării şi promovării unei elite intelectuale şi economice din rândul romilor, care să funcţioneze ca facilitator al politicilor de integrare socială şi de modernizare;

(5) Stimularea participării etniei romilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică a societăţii prin atragerea în programe sectoriale de asistenţă şi dezvoltare comunitară.”.

Celelalte ne privesc pe noi, restul societăţii:

„(1) Instituţionalizarea obiectivelor politice asumate de Guvern în problematica romilor şi responsabilizarea autorităţilor publice centrale şi locale în aplicarea măsurilor concrete de îmbunătăţire a situaţiei cetăţenilor români de etnie romă;

(3) Eliminarea stereotipurilor, prejudecăţilor şi a practicilor anumitor funcţionari din instituţiile publice centrale şi locale, care încurajează discriminarea cetăţenilor români de etnie romă faţă de ceilalţi cetăţeni;

(4) Producerea unei schimbări pozitive în opinia publică în legătură cu etnia romilor, pe baza principiilor toleranţei şi solidarităţii sociale;

(6) Prevenirea discriminării instituţionale şi sociale a cetăţenilor români de etnie romă în accesul acestora la serviciile oferite de societate;

(7) Asigurarea condiţiilor pentru garantarea de şanse egale pentru etnicii romi, în vederea atingerii unui standard decent de viaţă.”.

Sigur, înţeleg: e strategia guvernului, deci formulează ceea ce vrea guvernul sa facă. Observ doar că în această strategie, comunitatea romă e elementul pasiv. Ea nu pare a avea vreo treabă. Poate, eventual să „suporte” efectele strategiei. Pe de altă parte, obiectivele îmi par un set de gânduri pioase (i.e. cu soluţii incerte). De pildă: cam cum să se „sprijine formarea şi promovarea unei elite intelectuale şi economice din rândul romilor…” ? Să fie trimişi nişte tineri romi să facă doctorate la Cambridge, ca să formeze o elită intelectuală ? Să fie substanţial dotaţi (din bani publici) nişte romi cu spirit antreprenorial, ca să formeze o elită economică ? Şi cam ce să însemne „atragerea în programe sectoriale de asistenţă şi dezvoltare comunitară” ? Adică tot asistenţă ? Tot dat bani ? Dar în Deceniul de Incluziune a Romilor Un An de Preşedinţie Românească Iulie 2005 – Iunie 2006 [Agenţia Naţională pentru Romi, Bucureşti, Decembrie 2006 ; lucrare bilingvă (Ro.-Eng.) elaborată de către Ştefan Iulian Harda, consilier de integrare europeană în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi, sub atenta supervizare şi coordonare a Doamnei Mariea Ionescu, Preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Romi] citesc (la pagina 10):

… Deceniul nu se doreşte a fi o nouă instituţie, nici o altă entitate birocratică; nu este nici un sac de bani pentru romi…”.

Formula trecând de „atenta supervizare şi coordonare a Doamnei Mariea Ionescu, Preşedinte ANR”, aş deduce că soluţia „sac de bani” nu (mai) inspiră mare încredere nici la ANR.

Şi acum ajung şi la nelămurirea mea. Dumneavoastră ziceţi – în a doua instanţă –

Personal, nu văd decît o singură soluţie: educaţia. Şcoala. Dar asta înseamnă că, pentru cel puţin două generaţii, nu avem nici o soluţie.”.

Aici sunteţi pe cale să mă pierdeţi: ce înţelegeţi (în acest caz) prin „educaţie” ? Înţelegeţi oare „asimilarea culturală” ? Cu alte cuvinte speraţi ca, în două generaţii, enunţul dvs. „tradiţia romă este în violentă opoziţie cu tipul de ordine socială şi juridică europeană” să nu mai fie valabil ? Eu asta aş spera, chiar dacă contravine principiului prezervării diversităţii culturale. Chiar dacă n-am (acum) o părere grozavă despre şcoala românească, aş trage totuşi nădejde ca şcoala noastră să le insufle (şi) romilor măcar genul de ambiţii specifice „ordinii sociale şi juridice europene” (parcă se cheamă „achievment orientation”). Dar – mă tem, şi dă Doamne să mă înşel – comunitatea romă de la noi (cu excepţii, desigur) refuză (tacit dar ferm) această „asimilare culturală”. Însă – făcând abstracţie de speculaţia anterioară – întrebarea mea cea mare e: cum să se aplice soluţia aceasta ? Chiar şi pe termen lung, cum să se „forţeze” educaţia pentru generaţiile noi de romi ? (Cred că) oficial, şi acum (şi demult) şcoala primară e obligatorie. Şi ? În Politici Publice pentru Romi. Evoluţii şi Perspective de Mariea Ionescu şi Sorin Cace [Bucureşti: Expert, 2006. – ISBN 973-618-085-9], citesc la pagina 59:

Educaţia copiilor romi este un domeniu în continuă evoluţie, eforturile conducând la creşterea cuprinderii în sistemul şcolar, în special în învăţământul secundar şi superior. Analfabetismul funcţional rămâne o problemă, mai mult de o treime din romi fiind în această situaţie, la fel ca şi abandonarea şcolii înainte de absolvire. Pe lângă rata ridicată de neparticipare şcolară, se înregistrează o importantă polarizare a calităţii educaţiei oferite. Ca rezultat al segregării rezidenţiale, şcolile la care învaţă copiii romi, alături de ceilalţi copii săraci, au un nivel scăzut al calităţii corpului profesoral şi al condiţiilor de învăţare.”.

Nu contest, dar: acu vreo 8 ani, când fiul meu intra la liceu (liceu de vază, în buricul târgului), în clasa lui au fost înscrişi (fără admitere) patru copii romi. În doi ani, nu mai rămăsese nici unul dintre aceşti discriminaţi pozitiv. Au abandonat, n-au fost excluşi.

Eu sunt mirat că n-am auzit niciodată ca autorităţile să ceară ceva (ritos) liderilor comunităţii romilor. Poate nu sunt eu la curent. Dvs. aţi auzit să li se ceară „regelui”, „împăratului”, bulibaşilor, şefilor Partidei Romilor etc. să-şi preseze „supuşii” ca măcar să-şi trimită copii la şcoală ?

În concluzie: ne resemnăm ?

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.